Povestea unui ocean foarte ușor de trecut

Se gândea la ea de ceva vreme. De fapt, gândul i-a fost întotdeauna la ea, chiar și atunci când treburile zilnice îi acaparau tot timpul. Deși trecuseră mulți ani de când nu se văzuseră față în față, chipul ei nu înceta să-i apară în fața ochilor în cele mai neașteptate momente.

Nu mai știa nimic de ea. Auzise că și-a urmat visul și s-a făcut profesoară. Și-o imagina elegantă, intrând impunătoare în sala de clasă și atrăgând admirația tuturor elevilor. Și-o imagina deschizându-le ochii către lumea literaturii, către metaforele vieții și ale iubirii, luminând întreaga sală cu învățăturile și prezența ei.

Voia să îi spună că încă se mai gândește la după-amiezile călduțe de primăvară, când îi lăsa, timid, un buchet de flori în fața porții, urmărindu-i de la distanță reacția. Voia să-i arate că nu a uitat cât de mult o bucurau aceste făpturi mici și colorate. Își amintea de ziua în care a descoperit că lalelele sunt preferatele ei. A fost ziua în care a simțit că o cunoaște un pic mai mult; că a reușit, cu un simplu buchet, să deschidă ușa către lumea ei veselă și misterioasă.

Dar se gândea că oceanul dintre ei este prea mare pentru aceste amintiri mici. Așa că s-a mulțumit doar cu amintirile zilelor frumoase de acum câțiva ani.

Până într-o zi.

- VA URMA -

Sursa foto: favim.com