Citește întreaga poveste aici.

061963871b2b4cc0b25959d2c8d87ace

Era miezul nopții. Abia își pusese capul pe pernă, încă purtând gândurile de peste zi sub plapumă. Era pe punctul de a-și începe visele, când telefonul, cu sunetul lui enervant, îl trezi.

Nu știa cine poate să-l sune la o oră atât de târzie și nici nu-și imagina că, la celălalt capăt al firului, va auzi vocea care, de fiecare dată, îi însenina zilele și îi aducea cel mai sincer zâmbet. Era chiar ea, cu râsul ei molipsitor, vorbind repede, cu entuziasm, repetându-i „mulțumesc” la nesfârșit.

Florile au ajuns la destinație. Lalelele au avut efectul pe care și l-a dorit. I-au luminat chipul și i-au adus amintiri dragi în fața ochilor. Au trecut oceanul ce părea imens și au ajuns în casa ei, cu pereții frumos decorați, cu soarele pătrunzând printre perdele și cu motanul leneș și curios.

În acel moment, a știut că bariera s-a rupt.

- VA URMA -

Sursa foto: confettidaydreams.com