Farmecul unui aranjament floral constă și în vasul pentru flori
Despre noi știți deja că ne place să ambalăm idei frumoase și flori colorate și să facem cele mai drăguțe buchete, coșuri sau cutii de flori. Suntem siguri că am reușit să vă obișnuim cu pasiunea noastră pentru lucrurile făcute diferit, cu aranjamentele realizate cu mare drag și cu iubirea noastră pentru frumos.
Însă, pe lângă pasiunea pe care o punem în tot ceea ce facem și pe lângă frumusețea florilor pe care le alegem, mai sunt câteva detalii la fel de importante, fără de care aranjamentele florale nu ar mai avea un farmec aparte. Astăzi o să vă vorbim doar despre unul dintre aceste detalii, unul foarte important: vasele pentru flori.
În mai bine de un an, de când am deschis atelierul nostru de flori și offline, am avut ocazia să intrăm în contact cu tot felul de oameni talentați, cu care am rezonat încă de la prima întâlnire. Aceștia ne-au alimentat, zi de zi, dorința de a face lucruri originale și creative și de a crede în ceea ce facem. Aceștia sunt cei care ne pun la dispoziție tot felul de lucrușoare deosebite care ne pun în valoare florile.
Cutiuțe mici și rotunde, pictate manual
Un aranjament floral cu un farmec aparte, mai ales datorită sincronizării dintre florile pictate manual pe cutiuță și cele alese pentru a fi așezate în interiorul ei. Florile colorate de vară și vasul cu un aer romantic te îndeamnă să visezi la zilele de vacanță, la picioarele goale în iarba plină cu rouă sau la nisipul fin de pe o plajă liniștită. Ați început să visați? :)
Cutiuțe cu capac pentru comori cu petale
Particularitatea acestor cutiuțe pentru flori este că au și un capac la fel de drăguț, ceea ce te poartă cu gândul la comori bine păstrate. De altfel, aranjamentele florale realizate cu ajutorul acestor cutii sunt, ele însele, ca niște bijuterii menite să-ți înveselească privirea.
J'adore
Da, și noi adorăm florile, mai ales când sunt atât de proaspete, colorate și vesele. Vasul ales este unul foarte șic, cu un mesaj simplu, dar atât de adevărat. Un aranjament floral perfect pentru o domnișoară romantică, mereu îndrăgostită de viață și de tot ceea ce este frumos în ea.
Vase cu tentă vintage
Acesta este unul dintre vasele confecționate manual, chiar în atelierul nostru de flori. O cutie de tablă, puțină sfoară și câteva detalii micuțe și iată ce a ieșit. Mai apoi, am ales cu grijă câteva flori colorate, le-am tăiat tulpinile scurt și a ieșit un aranjament floral numai bun de strecurat pe birou, printre hârtii și post-it-uri.
Ghiveci optimist
Un ghiveci simplu, cu câteva flori colorate, de efect. Poți să-l ții pe pervaz, pe birou sau chiar pe refturile bibliotecii și să pui în el orice tip de plantă dorești.
Te invităm în atelierul nostru de flori, să ne admiri aranjamentele florale așezate cu mare drag în vase cu mult farmec. Mai avem și altele, nu doar cele prezentate aici. Știi unde să ne găsești: Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 67. Și îți spunem un secret: în curând, ne vei găsi într-o locație cu mai mult soare și cu flori mai fericite.
1 Comment