Despre plantele care au flori și iarna
Știți cum se spune că, în timpul iernii, natura se acoperă cu un strat gros de zăpadă și, sub aceasă mică pătură, totul doarme, cuprins parcă de amorțeală? Sau cum copacii, iarba și florile se trezesc abia primăvara din acest somn lung? Nu este întotdeauna adevărat. Câteodată, în timpul iernii, poți avea la tine în casă cele mai frumoase flori.
Există o serie de plante de apartament pentru care nu contează ce anotimp este afară, atât timp cât în casă, la căldurică, primesc lumină, apă și iubire din belșug. Pentru aceste flori nu va conta că afară toarnă cu găleata sau că vremea este numai bună de bulgăreală. Ele vor continua să înflorească și să se coloreze frumos, înfrumusețându-ți colțul de casă. Desigur, toate aceste plante sunt de găsit în atelierul nostru de flori.
Hibiscus (sau trandafirul chinezesc)
Trandafirul chinezesc, denumit și hibiscus, face parte din familia Malvaceae și este singura plantă din această familie ce se poate crește ca plantă de apartament. Este un arbust care poate crește chiar și până la 2 metri, cu o floare foarte frumoasă, de diverse culori. Particularitatea florii de hibiscus este că durează doar o singură zi. Partea bună este că, dacă este îngrijit așa cum trebuie, înflorește destul de des.
În timpul iernii, trebuie să fii atent mai ales la temperatura camerei în care stă trandafirul tău chinezesc. Aceasta nu trebuie să fie mai mică de 10-15 grade. De asemenea, să ai grijă să nu-l ții direct lângă calorifer sau altă sursă de căldură.
Cyclamen
Cyclamen-ul este o plantă frumoasă și foarte răspândită, mai ales datorită florilor sale puternic colorate și vesele care apar în luna noiembrie și țin până în luna martie. Dacă este îngrijit corespunzător, cyclamen-ul poate înflori pe perioada întregului an, bucurându-ți privirea cu un adevărat spectacol al culorilor.
Cyclamen-ul de apartament este o plantă sub formă de tufă cu flori mari, de diverse culori: albe, roz, violet sau roșii. Frunzele sale sunt cărnoase și răsucite iat petalele florilor au vârful răsfrânt și sunt în număr de cinci.
Spre deosebire de anotimpul cald, în timpul verii riscul ca cyclamen-ul să putrezească este mai ridicat, motiv pentru care este recomandat să i se ofere aer proaspăt și foarte puțină umiditate. Cel mai indicat este ca, în timpul nopții, ghiveciul să stea într-un loc răcoros.
Bulbii de zambile
Specifici pentru această perioadă sunt bulbii de zambile care, dacă sunt îngrijiți cum trebuie, pot înflori mult mai devreme, așa cum s-a întâmplat deja cu zambilele din atelierul nostru de flori. Zambilele sunt flori colorate și foarte frumos parfumate care aduc o aromă de primăvară în fiecare casă.
Sunt ușor de întreținut iar durata lor de viață este destul de lungă.
Pe lângă cele trei tipuri de plante prezentate, în atelierul nostru de flori mai găsești și altele, cu flori la fel de frumoase și colorate. Te așteptăm la noi să-ți alegi preferata sau, dacă zăpada te împiedică să ajungi, îți așteptăm comenzile online sau telefonice și ne descurcăm noi prin nămeți.