flori iasi

Una dintre cele mai frumoase părți cu care vine primăvara este varietatea de flori parfumate pe care ni le dăruiește. Lalele, zambile, narcise, frezii – toate aceste flori parcă ne umplu plămânii de optimism de fiecare dată când le simțim parfumul iar ziua noastră devine mult mai frumoasă dacă este acompaniată de culorile lor.

Încă din luna decembrie, în atelierul nostru de flori au început să apară bulbi de flori de primăvară: lalele, zambile și narcise. Frumusețea bulbilor de flori este că îți dau ocazia să-i vezi dezvoltându-se, crescând și înflorind sub ochii tăi iar satisfacția că tu ești cel care reușește să aibă grijă de un astfel de vestitor al primăverii este imensă.

Cum să ai grijă de bulbii de lalea, zambilă sau narcisă

flori iasi

Dacă ai un bulb de lalea, zambilă sau narcisă deja înflorit, trebuie să-l ții la temperatura camerei, să ai grijă să primească suficientă lumină, însă să nu-l ții direct în razele soarelui și să-l uzi în permanență. În general, bulbii se udă pe măsura uscării substratului și, după înflorire, udarea se întrerupe brusc.

Cum se păstrează bulbii după ce floarea s-a uscat

Când frunzele se ofilesc, bulbii se dezgroapă din pământ. Este indicat ca, după ce floarea s-a uscat complet, să tai și să îndepărtezi tija, pentru a nu epuiza rădăcina subterană. După îndepărtare, bulbul trebuie depozitat într-un loc uscat și răcoros (de preferință, într-o cameră care nu este încălzită în permanență).

Sfatul nostru: dacă ai bulbi de mai multe culori, este bine ca, atunci când îi extragi, să-i grupezi în funcție de tipul de floare, dar și de culoare. În acest fel, atunci când îi vei planta din nou, vei avea o grădină ordonată în care te vei putea juca după bunul plac cu culorile. Desigur, dacă îți place să amesteci culorile, poți să ignori acest sfat.

Cum se plantează bulbii de lalea, zambilă și narcisă

flori iasi

Bulbii trebuie să stea la întuneric și răcoare până în lunile septembrie-octombrie, atunci când îi vei planta din nou. Poți să-i plantezi în grădină sau în ghiveci.

Înainte de a-i planta, este bine să faci o selecție a bulbilor. Este posibil ca, în perioada în care au stat la întuneric, unii dintre ei să se fi alterat sau uscat prea tare. Pe aceștia trebuie să-i elimini; pentru plantare, folosește doar bulbii sănătoși. De asemenea, trebuie să știi că doar bulbii cei mai mari vor scoate flori în perioada imediat următoare. Bulbii mai mici vor înflori în 2-3 ani.

Atunci când îi plantezi, trebuie să ai grijă la distanța dintre flori, dar și la adâncimea la care îi plantezi. Ca și regulă generală în ceea ce privește înălțimea, aceștia se plantează la o adâncime de 2-3 ori mai mare decât talia florii. De exemplu, în cazul lalelelor, acestea se plantează la 15-17 cm adâncime.

Distanța dintre flori variază de la o specie la alta; pentru lalele, 10-20 cm, pentru zambile și narcise 5-10 cm. Dintre aceste flori, narcisele sunt cele mai puțin pretențioase. Acestea se dezvoltă bine atât pe un teren umbros, cât și pe unul însorit, pe un sol nisipos, dar și pe unul mai dur.

Recomandare: în momentul în care plantezi bulbii, ar fi bine să porți mănuși. Bulbii pot conține substanțe iritante pentru piele.

Dacă mai ai nevoie de alte sfaturi în ceea ce privește plantarea bulbilor de lalea, zambilă sau narcisă, te așteptăm cu mare drag să ne contactezi. Și, dacă ai luat de la noi un bulb, îți așteptăm pozele, după ce l-ai plantat.