Ce-a mai făcut atelierul nostru de flori, în ultimul timp
De ceva vreme, atelierul nostru de flori se bucură de din ce în ce mai multă atenție. Desigur, acest lucru nu ne displace deloc, mai ales că noi credem sincer că florile au puterea de a face oamenii mai fericiți, așa că nu ne supărăm atunci când devin un punct de atracție.
La începutul lui martie, am umplut Little Texas-ul de flori
Primăvara este unul dintre anotimpurile noastre preferate, atunci când atelierul nostru de flori se umple de parfum cu raze blânde de soare și când inspirația parcă nu mai vrea să plece de la noi. În această primăvară, am decis să sărbătorim alături de Little Texas și să oferim o parte din lalelele noastre doamnelor și domnișoarelor ce le-au trecut pragul în prima săptămână din martie.
Acesta – spunem noi - a fost primul pas în cucerirea orașului Iași cu parfum de lalele și de vreme frumoasă. Și, dacă ați trecut pe acolo și ați primit florile noastre, probabil ați observat că vă așteptăm la noi cu o reducere specială la toate plantele. Nu mai aveți mult timp la dispoziție, așa că vă sfătuim să vă grăbiți.
Tulip și Neața Iași au făcut o domnișoară să zâmbească
Cu ocazia zilei de 8 martie, am complotat împreună cu cei de la Neața Iași într-un concurs organizat de ei care s-a finalizat cu un buchet de flori primit de una dintre participante. Ne-a făcut multă plăcere să vedem un zâmbet așa de larg pe chipul ei.
Am vorbit despre atelierul nostru de flori la Cafeneaua Publică
Joia trecută am fost la Cărturești Palas pentru a vorbi despre decizia îndrăzneață de a deschide un atelier de flori. Am fost acolo la invitația echipei de la Fundația Comunitară Iași și ne-a plăcut tare mult să vorbim despre ceea ce facem cu atâta pasiune. Alături de noi a fost și Irina de la Ferma Caprele Irinucăi și Ana, de la Willing.
Cu această ocazie, am aflat că în Iași sunt mulți oameni iubitori de frumos și de lucruri făcute altfel decât așa cum suntem obișnuiți. Acest lucru nu poate decât să ne bucure. Aici am întâlnit-o și pe Florentina care vrea să scrie o carte în care să le explice copiilor operațiile matematice prin intermediul poveștilor.
Am fost alături de Laura într-o ședință foto cum nu s-a mai văzut
Laura scrie o carte despre un cățel zvăpăiat care are și pagină de Facebook și despre o iubire frumoasă. Laura este gingașă și frumoasă și are cel mai cald zâmbet pe care florile noastre l-au văzut vreodată.
Laura ne-a rugat să-i împrumutăm câteva flori pentru a face o ședință foto despre una dintre rochiile pe care vrea să le vândă pentru a-și vedea cartea publicată. A plecat din atelierul nostru de flori cu brațele pline de lalele și trandafiri colorați și cu un zâmbet și mai larg decât cel cu care intrase.
Ce a ieșit puteți vedea aici. Și, dacă vreți să știți mai multe despre povestea Laurei și a Domnului Tic, puteți citi aici.
A fost o lună plină de parfum de flori și de povești frumoase, exact așa cum ne place nouă. Iar Paștele se apropie cu pași repezi iar noi abia așteptăm să vedem ce surprize ne rezervă luna aprilie.