trandafiri iasi

Săptămâna trecută am contribuit la realizarea unei surprize frumoase iar zâmbetul de pe fața celei ce a fost surprinsă ne-a inspirat să scriem acest articol și ne-a confirmat ceea ce știam deja și am mai și spus, pe acest blog: nu este nevoie de cadouri sofisticate și nici măcar de buchete impresionante de flori pentru a umple de bucurie ochii cuiva drag. De cele mai multe ori, ceea ce contează este că ți-ai dorit din tot sufletul să o vezi zâmbind.

Am fost contactați, într-o dimineață, de un student cu o voce emoționată care ne-a spus că și-ar dori foarte mult să îi ofere prietenei lui un buchet de flori, însă dispune de un buget „studențesc” și are nevoie de un sfat despre cea mai bună alegere care să aibă efectul așteptat asupra ei. După o discuție în care i-am cerut mai multe informații, am ajuns împreună la concluzia că cea mai bună soluție este un trandafir roșu.

trandafiri iasi

După cum bine se știe, trandafirii roșii exprimă pasiune și sentimente profunde pentru persoana care îi primește. Deși unii au început să-i considere un clișeu, îndreptându-și atenția către alte flori, noi te asigurăm că cea care va avea parte de o astfel de surpriză se va bucura sincer, așa cum s-a întâmplat și în povestea noastră.

Pentru ca surpriza să fie completă și trandafirul nostru să aibă efectul dorit, am mai pus la punct un alt mic detaliu, la fel de important – mesajul care ar trebui să apară pe cardul ce va însoți surpriza. Toate buchetele de flori livrate de Tulip pleacă din atelierul nostru însoțite de un card elegant pe care expeditorul își trece mesajul pe care dorește să îl transmită către destinatar. Acest card are importanța lui, alături de florile lângă care stă, deoarece, în cele mai multe din cazuri, persoana care primește florile își dorește să vadă puțin mai mult din personalitatea celui care le trimite și se bucură atunci când constată că acesta din urmă s-a „chinuit” puțin, în încercarea de a găsi cele mai bune cuvinte, îmbinate în cele mai frumoase fraze.

Așa cum am spus, trandafirul nostru a făcut cel puțin o pereche de ochi să se umple de bucurie iar noi am bifat încă o poveste cu livrare fericită în calendarul livrărilor marca Tulip.

Dacă și tu vrei să-i faci o surpriză frumoasă cuiva drag, dar nu dispui de un buget impresionant, noi te invităm să ne contactezi și, cu siguranță, vom găsi împpreună o soluție creativă care să nu fie foarte costisitoare, dar care să o impresioneze pe persoana căreia i se adresează; pentru că, așa cum ni s-a dovedit în nenumărate rânduri, de când livrăm fericire pe chipul celor pe care îi întâlnim, nu este importantă suma de bani cheltuită sau cât de mare este buchetul de flori, ci cât de atent este gestul, cât de mult îi arătăm celuilalt că ne pasă de el și cât de multă atenție acordăm surprizei pe care dorim să o facem.

În atelierul nostru de flori s-au strâns nenumărate astfel de povești frumoase pe care abia așteptăm să le împărtășim cu tine pentru că suntem siguri că îți vor fi surse de inspirație pentru gesturile drăguțe pe care te gândești să le faci!

Sursa foto: commons.wikimedia.org